Zeama Bordeleaza este un fungicid pe baza de cupru, ce actioneaza prin contact. A fost inventat in regiunea Bordeaux din Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea. Este un fungicid cu un spectru larg de actiune, fiind utilizat in cadrul a diverse culturi, precum legume (tomate, castraveti, ceapa, fasole), pomi fructiferi (mar, par, piersic, prun, visin) si vita de vie, pentru gestionarea unor boli precum:
- Arsura aureolata (Pseudomonas phaseolicola);
- Basicarea frunzelor la piersic si cais (Taphrina deformans);
- Ciuruirea micotica a frunzelor (Stigmina carpophila);
- Focul bacterian (Erwinia amylovora);
- Mana cepei (Peronospora destructor);
- Arsura bacteriana a fasolei (Xanthomonas phaseoli);
- Mana cucurbitaceelor (Pseudoperonospora cubensis);
- Mana (Phytophthora infestans);
- Alternarioza tomatelor, cartofului (Alternaria solani);
- Mana vitei de vie (Plasmopara viticola);
- Patarea rosie a frunzelor de cires si visin (Blumeriella jaapii);
- Patarea pustulara (Pseudomonas tomato);
- Patarea rosie a frunzelor de prun (Polystigma rubrum);
- Patarea si basicarea fructelor (Xanthomonas vesicatoria);
- Patarea unghiulara a frunzelor de castraveti (Pseudomonas lacrymans);
- Monilioza (Monilia spp.);
- Rapanul (Venturia);
Cum a fost descoperita Zeama Bordeleza?
Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, Pierre-Marie-Alexis Millardet, un botanist francez, a efectuat o observatie interesanta in timp ce se plimba printr-o plantatie de vita de vie. El a constatat ca randurile de vita de vie, aflate in proximitatea drumului erau mai putin afectate de mana (Plasmopara viticola), in comparatie cu celelalte vite de vie, din aceeasi plantatie. Viticultorul dezvoltase un procedeu neobisnuit pentru a proteja strugurii de hoti. Cu ajutorul unei perii, acesta stropea cu un amestec randurile exterioare de struguri, pentru a avea un gust si un aspect dezagreabil. In urmatorii ani, Millardet a perfectionat formula si a inceput sa o aplice cu ajutorul unui pulverizator. Acest amestec de culoare albastra este folosit si in prezent Franta, precum si in numeroase alte regiuni din intreaga lume, pentru prevenirea bolilor.
Care este modul de actiune?
Ioni de cupru (Cu2+) din compozitie afecteaza enzimele din sporii fungici, astfel incat sa impiedice germinarea, de aceea, Zeama Bordeleza este indicat sa fie utilizata preventiv, inainte de instalarea bolii.
Cum se foloseste Zeama Bordeleza?
Zeama Bordeleza se dizolva in apa, respectand recomandarile de eticheta (in functie de cultura la care se va efectua tratamentul) si se aplica prin pulverizare foliara, cat mai uniform pe plante.
De asemenea, Zeama Bordeleza se poate utiliza si pentru efectuarea tratamentelor din perioada de repaus vegetativ (‘’stropiri de iarna’’), in cazul pomilor si arbustilor fructiferi, vitei de vie.
Produse recomandate:
Ca sa ai cele mai bune rezultate, poti comanda si:
Ce alte beneficii ofera aplicarea fungicidului Zeama Bordeleza?
Fiind un fungicid pe baza de cupru, Zeama Bordeleza prezinta o serie de beneficii precum:
- Are actiune fungicida si bactericida;
- Contribuie la imbunatatirea procesului de lignificare a peretelui celular, promovand astfel maturarea lemnului;
- Faciliteaza procesul de cicatrizare a ranilor, inclusiv a celor cauzate de conditiile climatice nefavorabile (grindina, vant puternic) si altele;
- Stimuleaza mecanismul de aparare al plantelor;
- Sustine sinteza vitaminelor B si C in plante;
- Contribuie la ingrosarea pielitei boabelor de struguri, ceea ce implicit, sporeste rezistenta acestora impotriva bolilor;
- Se poate utiliza dupa efectuarea operatiunilor de taiere in perioada de repaus vegetativ, pentru a preveni patrunderea patogenilor prin intermediul noilor rani, facilitand si cicatrizarea acestora;
- Se utilizeaza la efectuarea tratamentelor pomilor si arbustilor fructiferi, vitei de vie, din perioada de repaus vegetativ ‘’stropiri de iarna’’ (in noiembrie-decembrie, dupa ce minim 50% din frunze au cazut si in februarie-martie, inainte de umflarea mugurilor).
Observatii
- Este indicat sa cititi cu atentie eticheta si sa respectati intocmai recomandarile producatorului, inainte de a utiliza produsele!
- Folosirea neconforma a acestor produse absolva producatorul si distribuitorul de orice responsabilitate.
Echipa Expertilor Agrii sta la dispozitia dumneavoastra pentru a va oferi consultanta personalizata, recomandari si produse specializate. Va invitam sa ne contactati pentru a va sprijini in obtinerea unor rezultate optime!